O nouă dimineață! Soarele-i sus pe cer! Începe o nouă zi de muncă! Îmi iau din dressing cămașa albă, apretată la dungă, pe care o închid la fiecare nasture, până la ultimul. Apoi scot din cutia ei cravata pe care am ales-o încă de aseară. Îi fac un nod dublu de care însă nu reușesc să fiu mulțumit decât după a cincea încercare. În sfârșit, acum e bine! Îmi pun pantofii cu satisfacția deplină pe care o văd oglindindu-se în lustrul la care am muncit aproape 15 minute aseară. Mă rog, se putea și mai bine, dar foarte rar îmi ies exact cum trebuie.
Îmi iau inima în dinți cu gândul că poate totuși ceilalți nu vor băga de seamă micile imperfecțiuni și ies pe ușă. Mă simt bine așa, ca scos din cutie. Pășesc ușor, să nu mă sparg… Merg ușor pe aleea de lângă casă, spre mașină, când deodată îi aud pașii mărunți și grăbiți. Dar e deja prea târziu.
read full article: